International Chess Club Iași – Club Sportiv Șah Suceava
16.09.2023
Sâmbătă 16 Septembrie 2023 a avut loc etapa a treia din Divizia B la șah clasic în regiunea Nord, din care face parte și echipa CS Șah Suceava.
Echipa din Suceava s-a deplasat la Iași, unde a înfruntat echipa International Chess Club. Partida a avut loc la sediul clubului Ieșean, în incinta Scolii Primare Elite din cartierul Tătărași.
Sala de joc a fost pregătită la cele mai înalte standarde șahiste, jucătorii au beneficiat de condiții excelente și partidele au fost transmise live pe internet la adresa https://lichess.org/broadcast/campionatul-national-pe-echipe-divizia-b-seria-7-grupa-iasi-2023/round-3/d2nueEOF?fbclid=IwAR1tlhzqwd5zl-SLJpwe2UDYPWrofi1gG2Yo1MV08N2BvDzko_ZtRW3340Y.
Arbitrul acestei partide a fost experimentatul arbitru Fide, domnul Gârbea Alin.
La capătul a patru ore de șah intens, presărat cu nenumărate răsturnări de situație, echipa suceveană a învins cu scorul de 2,5 la 1,5 puncte.
Căpitanii celor două echipe, Gârbea Alin (International Chess Club Iași ) și Ailincăi Doru (Club Sportiv Șah Suceava) au ales să evolueze în această confruntare următorii sportivi: International Chess Club Iași (1. Rusu Lucas, 2. Iavorvschi Andrei, 3. Caraiman Cezar-Cristian, 4. Bănuță Robert-Andrei) si Club Sportiv Șah Suceava (1. Ghilea Andrei, 2. Șulschi Gheorghe, 3. Tiron Maricel, 4. Șandru Daniel)
La masa 1 s-au înfruntat într-un duel al generațiilor, Rusu Lucas, în vârstă de 9 ani, unul dintre cei mai buni juniori din România la categoria lui de vârstă și Ghilea Andrei, în vârstă de 88 de ani. Rusu Lucas și-a adjudecat victoria în urma unui joc exact și a unor mici inexactități ale domnului Ghilea Andrei.
La masa 2 cu piesele albe, Șulschi Gheorghe a prestat un joc foarte bun, în care a obținut avantaj material în jocul de mijloc în fața lui Iavorvschi Andrei. Câteva mutări inexacte au dus meciul într-un final aproape egal, dar experiența jucătorului sucevean i-a adus victoria și a înclinat balanța în favoarea echipei sucevene. A fost partida cea mai lungă, cu durata de 4 ore și aproximativ 80 de mutări.
La masa 3 cu piesele negre, Tiron Maricel a obținut o remiză valoroasă cu juniorul ieșean Caraiman Cezar-Cristian. Partida a început sub semnul echilibrului; în urma jocului de mijloc jucătorul ieșean a obținut un mic avantaj pe care nu l-a fructificat în partea finală a jocului. Inițiativa în finalul de joc a aparținut jucătorului sucevean, care nu a găsit modalitatea de a străpunge apărarea adversă și jocul s-a încheiat remiză prin repetarea de trei ori a poziției de pe tablă.
La masa 4 meciul a fost echilibrat până spre final, când jucătorul sucevean Șandru Daniel a fructificat singura greșeală a ieseanului Bănuță Robert-Andrei și a dobândit avantaj material pe tabla de joc. Daniel a jucat exact până la finalul partidei, a adus prima victorie a echipei și a restabilit egalitatea la acel moment.
Masa | 3 | International Chess Club Iasi | Rtg | – | 1 | Cs Sah Club Suceava | Rtg | 1½:2½ |
2/1 | I | Rusu, Lucas (w) | 1664 | – | CM | Ghilea, Andrei (b) | 1410 | 1 – 0 |
2/2 | II | Iavorschi, Andrei (b) | 1295 | – | Sulschi, Gheorghe (w) | 1001 | 0 – 1 | |
2/3 | II | Caraiman, Cezar-Cristian (w) | 1246 | – | Tiron, Maricel (b) | 1001 | ½ – ½ | |
2/4 | II | Banuta, Robert Andrei (b) | 1196 | – | Sandru, Daniel (w) | 1001 | 0 – 1 |
Dorim să le mulțumim lui Alin Gârbea și clubului International Chess Club Iași pentru ospitalitate, pentru condițiile oferite la sala de joc și pentru spiritul de fair-play de care au dat dovadă. Acest club este un exemplu la nivel regional pentru modul în care se pregătesc micii șahiști pentru perfomanță.
Deși nu beneficiază de sprijinul autorităților locale, CS Șah Suceava își continuă parcursul în Divizia B, unde a acumulat la masa de joc 2 victorii și o înfrângere în cele 3 meciuri disputate până acum. Etapa cu numărul 4 se va juca în data de 30.09.2023 și CS Șah Suceava va evolua pe teren propriu împotriva echipei CS Politehnica Iași.
Pe această cale mulțumim sponsorului echipei, societatea CONSTRUCT INSTAL POWER și partenerilor Pensiunea Meteora, Simply Mind Studio și Lovely Photography, care ne sprijină să scriem această poveste frumoasă a șahului din Suceava.
Articol scris de Ailincăi Doru, Vicepreședinte CS Șah Suceava