După mulți ani, Suceava are o echipă de șah în Divizia B. Clubul Sportiv ,,ȘAH’’ Suceava s-a înscris în competiția organizată de către Federația Română de Șah și a fost repartizată în grupa a șaptea, din care fac parte opt echipe din zona Moldovei:
![](https://sahsv.ro/wp-content/uploads/2023/06/sahsv.ro-iunie-2023-1-684x1024.jpg)
- Cs Șah Club Suceava
- Pencraft Micul Șahist Iași
- International Chess Club Iași
- CS Politehnica Iași
- Cs Realitatea Huși
- ACSRS Nord -Est Bacău
- Palas Mall Micul Șahist Iași
8. CS Orășenesc Negrești
Fiecare echipă va juca împotriva celorlalte, pe durata a șapte runde, in perioada Iunie-Noiembrie. Se va juca la patru mese, iar fiecare echipă trebuie să asigure prezența a cel puțin unui junior, cu vârsta mai mică de 18 ani. Timpul de joc este de 90 de minute de jucător cu un increment de 30 de secunde pentru fiecare mutare. Arbitrul seriei este domnul Volcinsche Sebastian, unul dintre cei mai valoroși arbitri din România.
![](https://sahsv.ro/wp-content/uploads/2023/06/sahsv.ro-iunie-2023-2-1024x683.jpg)
Lotul echipei este format din jucătorii:
- Bobric Mircea-Eugen – Candidat de Maestru
- Ailincăi Doru-Cosmin – categoria a II-a – Vicecăpitan
- Ghilea Andrei – Candidat de Maestru – Căpitan
- Șulschi Gheorghe
- Tiron Maricel
- Sfichi Andrei – junior
- Șandru Daniel – junior
- Antonesi Gabriel – junior
La data de 3 Iunie, la Pensiunea Meteora din Suceava, s-au confruntat echipele CS Șah Club Suceava și CS Orășenesc Negrești. Meciul a fost câștigat de către echipa gazdă cu scorul de 2.5 la 1.5.
![](https://sahsv.ro/wp-content/uploads/2023/06/sahsv.ro-iunie-2023-3-1024x683.jpg)
Rezultatele la mesele de joc au fost următoarele:
- Ghilea Andrei vs Barnea Emil 1-0
- Scarlat Gică vs Ailincăi Doru-Cosmin 1/2 – 1/2
- Șulschi Gheorghe – Savuc Gelu-Adi 1-0
- Boitan Gabriel – Sfichi Andrei – 1-0
Pe această cale mulțumim sponsorului echipei, societatea CONSTRUCT INSTAL POWER din
Suceava și partenerilor Pensiunea Meteora, Simply Mind Studio și Lovely Photography.